sâmbătă, 28 decembrie 2013

Stupefiant



 Am împuns stelele cu degetul
 Să se trezească pentru noi.
 Pentru seara în care totul,
 Totul s-a metamorfozat în
 Chipul tău zâmbind așa frumos.
 Cu zâmbetul tău spumos…

 Am urlat cu lupii numele tău
 Și sigur luna te-a dezmierdat în somn,
 Altfel nu-mi explic.

 Am furat chitara unor necunoscuți
 Am furat versurile unui poet desculț
 Și vreau să mă asculți.

 Degeaba te iubesc ?
 Înjură-mă și țipă-mi că greșesc.
 Că nicio cunună de flori nu-ți poate
 Cumpăra iubirea
 Și cu atât mai puțin poezia..

 Sau lasă cuvintele poetului
 Să te prindă și cazi odată
 În brațele mele.
 Doar e o serenadă!

 Am pierdut timp și oxigen până la tine.
 Vreau să îmi trag răsuflarea
 În patul tău cu flori din rochii
 Unde se aude și iarna marea.
 Sunt la capătul unor scări
 Ce urcă pe pereți,
 Acolo unde lumânări
 Se roagă de tine să nu le stingi.

 Acolo sunt. Lasă-mă să cânt
 Și să le fac cadou pereților
 Umbra ta juvenilă
 Tremurul dimineților.
 Iar tu să fii a mea.

 Poți să mă iubești cum iubești leagănele
 Pentru că îți dau amețeală?
 Sau măcar ca pe o prieten
 Ce suferă de-o boală ?
 Nu ?


 Ochii mei sunt tot mai triști
 Pentru că fără mine
 Tot poți să exiști.
 Dar invers de ce să nu se poată ?
 Sunt doar dependent
 De o halucinație ce îmi dictează
 O hartă…

 În general nu aud voci.
 Dar ceva îmi spune că timpul nu se întoarce
 Și că melodiile nu sună frumos
 Cu partiturile întoarse.
 Te aștept cu adevărat
 Să ne putem coase
 Mâinile.

 Sper să trezim noi cocoșii în zori
 Cu râsete de copii.
 Sau măcar să te pot privi
 Fericită ori de câte ori
 Ne vom săruta sub luminile agățate
 În centrul Bucureștiului.







duminică, 15 decembrie 2013

                       Solist


 Stau cu spatele la soare
          si cu fata la scrumiera
              arzand clipa infantil zambind.


Stau cu fata la buchetul de hortensii
          Si cu spatele la sosea
                Refuzand drumul ce ma distrage insistent.


 Stau cu spatele la vitrina
        Si cu fata la cele doua versuri
Ce dau glasul meu celulozei.


 Stau cu fata la ceaiul varsat
                Si cu spatele la tot
Ce se petrece dincolo de lamentarile mele poetice.

vineri, 10 mai 2013


                        Amețeală estivală  




 E un neon atârnat de cer din care sar scântei
 Și valurile sparg nisipul de pe picioarele ei.
 
 Eu admir vântul și zgomotul apei ce clocotește încă
 De aici am văzut sirene toată ziua lângă acea stâncă.
 
 Doar ea a mai rămas acum acolo deși nu mai e soare
 Părul ei se lasă mângâiat de briză, pașii cotrobăie în mare.
 
 Mă ridic magnetizat și îmi arunc sufletul spre plajă
 Banca și sticla începută le las în urmă ca strajă.
 
 Ea pare liberă să se piardă în gânduri nelumești,
 Cu sandalele într-o mână trăiește povești.
 
 Eu calc pe scoici și tai apa ce de vis mă desparte  
 Sunt corabie redresată, ea un far ce mă abate.
 
 Se rotește natural și îmi întâmpină nedumerirea
 Mă ia de mână astral și îmi arată nemurirea.
 
 Apuc cu o mână noaptea și cu cealaltă marea
 Și ne aruncăm pe spate îmbrățișând exaltarea.
 
E vară…   





duminică, 24 martie 2013


                                              Miraj rosu




Domnisoara cu esarfa rosie m-a ignorat.
A respins  abil orice efort
De-a ma face remarcat.
Nu e vina mea.
S-a intamplat…
Admir nuanta ochilor sai ascunsi intr-o carte.
Sunt curios sa stiu ce o face atenta
Cand natural isi lasa capul intr-o parte
Meditativ, absenta.
Un paragraf, o imagine, o replica
Imi doresc si eu sa fiu sorbit din priviri.
Am nevoie pentru doza mea zilnica
De trairi cu amintiri.

Am si eu o imagine cu tine,
Cu esarfa ta si o blanda ninsoare
De februarie, in fine…
Sa stii ca ma doare.
Un avid de priviri ca mine, ignorat…
Dar probabil stii.
M-ai captivat de la primul refuz.
Cand ti-ai aruncat ochii pe geam
Cand am intrat in autobuz…

Adu-ti aminte de el,
De baiatul din fata ta,
Ce scrie o poezie hipnotizat,
cautandu-si rimele
in ochii si paru-ti desirat.
Tu cu esarfa ta.
Peisajul mult visat, divin.
Nu il ignora cand iti spune “Sa ne privim!”.





vineri, 8 martie 2013


                       Seara lui Dali


E seara lui Dali
De cand dama de rosu a apus.
Atunci norii au inceput sa curga
Iar copacii au crescut in sens opus.

Cand stelele incep sa topeasca cerul
Si ciorile sa tipe viata.
Ultimul gand efemer dispare.
Ultima iubire se agata.

Ultimul indragostit cauta
Cu un trandafir aplecat palid
Ca luna in deruta,
Ticaitul inimii fetei.

Vantul fuge fad
Prin orasul ce pluteste verde .
Ochii muritorilor ard
Doar el inca mai vede.

Tot ce vede e imaginea ei,
Un crin scufundat in azur.
Scenarii sute devenite obicei
Ii amagesc sperantele.

Negrul paleste cand ea se apropie
Ochii lui zapaciti se deschid
Inima lui intalneste zorii
Cu un suras placid.

Secundele omoara timpul
Privirea ei persista.
Perfid… Trandafirul
Se pierde de petale.

Ea rade. “Ma iubeste, nu ma iubeste”
O cauta absurd pe Moira.
Dar el o prinde barbar de brate.
Si ii ofera pe buze delirul.

Si a plouat puf si praf
Au migrat petale rosii, mii
De necunoscuti inspira aerul mat
In seara lui Dali.


                                   O lume plina de cutii


Am o cutie ce asteapta sa fie deschisa.
Pentru incuietoare  avea o cheie fixa,
dar cu ea am incercat sa deschid fortat
Alte cutii cu acelasi mister nejustificat.
Si s-a rupt…

Acum  am doua bucati de cheie si o cutie…
Am mai multe bucati de curiozitate si mandrie
Prea mare sa las pe cineva sa ma ajute.
In cutia asta sunt sperante pierdute…

Acum doar imi sta in drum si ma impiedic de ea repetat
Intentionat sa o sparg, dar ma ranesc degeaba.

Mi-am blocat propria cutie cu forma ciudata
Si pe ale altora incercand sa le dezvalui.
Nu mi-am daruit nimanui cheia extravaganta
Dar m-am convins sa fac alta cutie sa se deschida pentru mine.

Nu sunt un colectionar de cutii ca altii
Nu mai am indemanare, nici rabdare.
Ratiunea imi spune sa nu devin Epimeteu
Instinctul imi sugereaza aventura…
Trebuie sa gasesc pe cineva cu aceeasi cheie ca a mea!  

                  

luni, 25 februarie 2013

                                               Vals


Buona sera… Dulcea mea vara,
Te-am invocat  obsesiv in gand
De cand te-am vazut prima oara
Si inca esti un vis plapand.
Cuvintele tremura in calimara
Asteptand impulsul unui indragostit ,
Dar el e intimidat si zboara
Sa-si aseze inima intr-un loc ferit.

La mia vita… iarna, inghet, uitare,
Iar tu esti ciocarlia ce striga andante
Note din care izvoraste culoare.
imi inspiri ganduri agasante…
Glasul tau dezgolit in soapte
Aluneca precum vinul, naucitor.
Privirea si pasii tai, bellearte
Ma inconjoara ademenitor.

Insieme… Visul meu a prins suflare
Intr-o noapte cu muzica lenta.
Esti partenera mea din intamplare
Urmeaza-mi pasii, fii atenta.
O pirueta, te prind de mana,
Razi si te apropii periculos,
Deasupra luna stapana ne ingana
Imi prinzi gatul in palme, fin, gratios.

Uno impulso… Fac un pas in spate galant
Ma privesti ca niciodata. Tresar.
Unu, doi, trei, ne coordonam pedant
Si multimea ne inventeaza culoar.
Trecem prea usor, aproape plutind...
Melodia e surda, ritmul nu e pierdut,
Sfarsitul parca se apropie ticaind
Si un inevitabil sarut…

Un sogno… Zambetul aruncat fugitiv
Si o privire lasata prada misterului.
Mi-ai inscriptionat inima votiv
Iubita mea fata a cerului.
O chemare muta imi sta pe buze
un pas, te prind in brate repezit.
Ochii tai inlacrimati parca isi cauta scuze
Si eu te-am visat, si eu te-am dorit.


Si vis amari, ama.



miercuri, 13 februarie 2013

                                        Ars poetica


Am sa tes maiastru panza
din cuvinte ce sugruma orice model, 
ce imprima sensul ca bruma pe frunza
toamnei ingalbenita fidel.

Am sa zgarii foaia ordonat in dezordine
lasand rana deshisa si cerneala sarind
in urma stiloului devorand cu beatitudine,
ghidand suflete sa viseze cu jind.

Am sa adun cenusa florilor
daruite din iubire oricui ma intelege
si in ea voi sadi lumina zorilor
pentru suflete vitrege.

Am sa caut zilnic ca Orfeu in abis
visand la Euridice a mea zambind rezonant,
fiecare litera scrisa e un catharsis,
fiecare vers o ploaie din neant.

Am sa pictez anii in rime
pe panza ce vibreaza atroce,
eliberand dorinta nascuta in mine 
de-a avea si-n scris o voce.


vineri, 8 februarie 2013

                                      Poezia noastra


Hai sa scriem o poezie
Cu lungi stofe, la nesfarsit,
In ritmul nostru, lent 
Ca soarele vara la asfintit.

Masura nu conteaza.
Dam frau liber imaginatiei, sa nu moara.
Pentru altii poate nu rimeaza,
Rima noastra e interioara.

Hai sa scriem despre noi.
Nu imi spune ca nu stii.
Eu acolo, tu aici,
Spune-mi ca-ti lipsesc si voi veni.

Avem de cautat o banca
Intr-un parc uitat de lume,
De plutind singuri in barca
Ascultand apele mute.

De gasit o melodie,
De cantat uitand de griji.
Sa iti zambesc, sa imi zambesti,
Sa nu uit, sa nu regreti.

Nu o sa plec asa cum am aparut.
Uite foaia si creionul...
Hai sa cream un inceput,
Noi avem ceva de scris:
Sa dam forma unui sarut
Sa dam viata unui vis.



                                           Inima mea


Inima bate necontrolat,
Vrea sa se elibereze.
Sunt insetat, derutat,
Cat o sa mai dureze?
Teoretic sunt obisnuit,
Practic sunt surprins mereu.
Sentimentele au biruit,
Ratiunea nu mai e, nu mai sunt eu.
Intre extaz si agonie 
Simt strigand in mine un vers.
Sunt nepregatit de calatorie
Cu ceva in lipsa si altceva-n exces.
Senzatia e extrema.
Sunt prea vulnerabil.
O fraza, un cuvant, mi-e teama...
Inteleg de ce transpir.
Zambetul rasare,
Caci o vad la brat cu mine, e soare.
Parfumul ei, trandafiri si noapte,
Ma zguduie, ma mangaie.
Simt ca zbor, dar trebuie sa merg
Si suferinta mea e acum placere.
Ea e aici si asteapta sa aleg.
Nu stiu sa sarut, dar inima mi-o cere...



                                         Las-o


Lasa ploaia sa cada,
Lasa sa spele totul in jur.
Sunt aici sa ii cad prada,
Sunt gata sa indur.
Simt tunetul puternic
Si frigul ma ingheata.
Frica de-a muri curand 
Ma seaca, seaca...
Tensiunea creste parca
Si inima intra in delir.
Un tremur ma zguduie
Ca valul pe barca
Si incerc sa respir.
Se apropie furtuna.
Astept asta de ceva vreme.
Stiam ca va urma, 
Doar ca nu asa devreme.
Fulgerul cade naprasnic, 
Astept o scapare numai.
Lumea se schimba dramatic
Si ma face sa simt ura-i.
Mai vreau doar ceva timp.
Tunetul revine sonor...
Incep sa rad, sa tip, sa m-agit.
Am ramas, voi fi, am fost om...



                                               Tacere


Negru.
Fosnete in jur prea des,
Soaptele se raspandesc
Si devine real.
Sunetul tulbure intriga, 
O apasare ce persista, 
Nimic nu mai exista.
Totul s-a denaturat...
Un sunet ce iese din tipar
Si fosnetul se opreste iar.
Acum sentimentul e derutant.
Liniste...
Tacerea atinge alte cote
Si un zgomot probabil ar ucide.
Nimeni sa vorbeasca in jur, 
Nimeni sa se agite.
Urechile tiuie frenetic,
Un strigat de ajutor e mut.
Disperarea s-a extins si gata.
In Paradis e liniste ca la-nceput.


                                           Veritas


E ceva pe strada beata
Ce m-asteapta sa ma pierd,
Sa uit sa mai cred
Ca viata a ramas un viciu.

Pentru mine i s-a dus deliciul
Si ma pierd in asteptari buimace
Pentru ca nu stiu cum se face
Ca am uitat cum era inainte.

Ca sufletul mi-e mai mereu ranit de cuvinte
Ce se vor a fi lovit fiinta,
Intregind suferinta
Prin care trece.

Iar raspunsul la intrebarea "de ce?"
Este "de ce nu?"
Pentru ca cel care conteaza 
Nu esti tu, este altul.

De aceea drumul meu
E prin strada asta beata,
Paralela cu cealalta
A visului meu natang...


                                       Ce par frumos ai

Ce par frumos ai...
Culoarea asfintitului.
Ai vreo legatura cu plecarea soarelui?
Se pare ca tu ai luat stralucirea lui...
Vreau sa il ating
Dar simt ca ne desparte o lume,
Eu iad, tu rai, eu vale, tu culme,
Ajuta-ma sa ating cerul...
Esti o binecuvantare si un blestem,
Ai aparut in viata mea precum
Un fulger intr-o lume insorita etern.
Ai creat dezordine,
Ai destabilizat simturile,
Mi-ai acaparat gandurile,
Mi-ai incolacit vorbele,de ce pe mine?
De ce m-ai ales din multime
Sa imi trimiti priviri incisive?
Ma visez ascultand pianul
Peste care se revarsa in ploaie
Parul tau,privirea ta,
Pentru tine va fi melodia!
Si va fi ultima.
Pentru ca vei lasa in urma doar parfum
Si amintiri si ochii pe care ii voi uita.
Dar parul, ah, parul...
Hm, Eva asa l-a convins pe Adam sa muste marul?  

                  

                                          Jale


Singur in noapte.
Doar vise si soapte.
Pe strazi damnate
E liniste...

Imi fac loc pe trotuar,
Ma intind sub felinar,
Miros de vara, ce bizar.
Un caine latra in departare...

Carciuma e vizavi.
E inchisa si asa va fi
Ca inima mea ranita in zi
Ce se reface peste noapte...

Ochii mei colinda zarea
Si-si infrunta lacrimarea.
Stelele si-au pierdut candoarea.
Rad de mine...

Tot ce s-ar fi putut
S-a destramat intr-un minut.
O iubire a ars pe rug...
M-am prabusit incet in chin tacut
Si cu un ultim efort
Am sa renunt la tot.


                                            Supraestimat



Cafeaua de dimineata e supraestimata
Si cearceafurile calde ce par mai pufoase
Si o scrisoare de dragoste inca nesaturata
Si o privire ce te cutremura pana in oase.

Pentru ca le-am pierdut din hazard
Cum norii isi pierd directia...
Dorinta mea nu e o viata de nomad,
Voi coti cand voi gasi intersectia
Dintre realitate si visele in care ma scald.

Cafeaua si-a pierdut aroma.
Cu inima s-a racit odata.
Acum proscris, iubit altadata.
Erai perfecta altadata, acum supraestimata.


joi, 7 februarie 2013

                                         Bolnavi


A sunat ceasul pentru orasul asta
blestemat de boala ce ne-a invadat...
Usor, usor a ros suflete si casa
unde am trait e doar alt Zid al Plangerii ridicat.

In ea s-au pierdut sperantele si rugile toate,
In ea s-au spart fericirea si iluziile create.
A devenit paradis in destramare
Ca o iubire ce cunoaste lenta dezagregare.
Un suflet ce stie ca i-a venit randul sa rasara
Va cauta sa respire aer pana e sigur ca e seara, 
Ca nu va rata stelele.
Atunci va fi implinit...
Nu mai e mult. Vremea aceea a venit.
soarele isi trage dupa el razele la asfintit...

Praful se va ridica odata cu cei care au supravietuit
Lasand durerea si desertaciunea sa domine pamantul inrobit.
Furtuna se apropie. O simt.
Singuratatea e de mult un lucru obisnuit.
O sa mor singur, cu spiritu-mi tremurand de frig
Zambind bolnav, multumit...

A inceput sa picure sange
Si vantul suiera nisip printre blocuri.
Vad cerul si asta imi ajunge.
Ne meritam destinul...

O tuse seaca imi solicita muschiul cardiac
Si ochii mei inchisi se deschid treptat
Pentru ultimul spectacol.
O stea acolo!... pentru o secunda
Cerul senin se crapa intr-un fulger
Transpiratie pe fruntea mea asuda,
Vad un inger...
Ultimul val de durere...vine.
Ironic, am crezut mereu in bine.
Ma arunc sfarsit pe spate, dar o mana ma prinde
Nu trebuie sa ma uit sa stiu ca e el.
Credeam ca omul nu mai poate fi iertat...








                                      Ultima picatura


Voi muri inecat. 
Atatea ploi am indurat, 
Iar asta va fi ultima.
Am jurat.

Imi voi da suflarea in lipsa de soare, oxigen
Privind picurii ce ma ingroapa in tandem,
Ce cad precum degetele pe clape de pian
Raspandind in jur notele unui mars funerar.

Aud muzica mortii mele.
O aud scurgandu-se vioi.
Fiecare rafala e un alt val de durere,
Trece prin mine cruzimea acestei ploi.

Sangele meu se va amesteca cu apa
Si voi fi martorul altor morti.
Ma voi regenera,
Voi bantui Pamantul plictisit de toti.

Am regasit omul abia la final.
Voi fi apus aici. Rasarit pe lumea de apoi, oare?
In palma un zar, in fata un altar...
Sa fie soare!


                                     Pastel urban


Priveste-mi sufletul prin ochi
Precum privesti orasul noaptea.
Pierde-te in el de poti,
Lasa-ti zambetul sa-ti ghideze calea.

Un mic felinar la zeci de pasi.
In rest toate sunt ascunse.
Intunericul ma ascunde de falsi, 
De minciuni acre pe buze...

Un fior rece iti va urmari parfumul
Gonind strigoii rataciti in gand.
Stiu ca par si gri si intortocheat
Si nesigur si distrat.
Dar iti ador glasul plapand 
Si ochii visatori.
Si imi crapa inima plangand
Si m-a durut de-atatea ori...

Priveste din nou mai de aproape
Descopera-mi visele ruinate,
Sentimentele intinate, fericirile refuzate.
Hai sa le recladim in noaptea
ce in curand ne va acapara, 
Impotriva vantului ce fuge nebun,
Impotriva cerului ce cade cu ninsoarea,
Impotriva gropilor ce ne refuza un drum.

Tu tine-ma de mana.
Si nu mai parasi orasul sufletului meu in veci.



marți, 5 februarie 2013

                                   Calator dincolo de viata


Calator pe pamant strain
Ma inec in propria necunoastere.
Cutreier pustiul dupa un mesaj divin,
Sterpul devine mlastina, muntii bariere.

In gura am un gust de nisip,
In gand speranta si miere.
E o lume inselatoare sub soarele ipocrit
Ochii cauta apa, sufletul adiere.

Talpile-mi sunt ranite de la drumul pietruit
Inca un pas, un tipat, cad.
Daca n-as fi deja, as crede c-am murit.
In genunchi ma rog sa rabd...

Un fulger imparte cerul sangeriu
Si zguduie dezolantul.
Sunt calator insingurat prin Purgatoriu
Definind agonizantul.



vineri, 1 februarie 2013

                          Cand dragostea e agonie


Cand dragostea e agonie
Ma chinuie si nu mai trece.
Fara "ea" nu-i bucurie.
Intrebarea e...  de ce?

De ce sufar ca nu ma stie
De ce incerc sa ma fac simtit
De ce vreau sa primul dintr-o mie
De ce simt ca norocul m-a ocolit?

De ce incerc totusi sa ma conving
De ce inca nu am uitat
De ce scopul nu mi-l ating
De ce inca dragostea nu m-a lasat?

De ce mi se intampla asa
De ce cred ca o face special
De ce nu ma pot supara pe ea
De ce se poarta cu mine teatral?

De ce mi-ar place fata
De ce as invita-o undeva
De ce nu alta
De ce nu a confirmat ceva?

De ce cred ca a aflat
De ce ma tine de mana
De ce ma priveste ciudat
De ce nu ma mai amana?

De ce mi se pare straniu
De ce tremur la intalnire
De ce nu-mi beau ceaiu'
De ce nu stiu ce inseamna iubire?

De ce ma ia de mana din nou
De ce inchide ochii
De ce gandu-mi e ecou
De ce m-am oprit...?


                                               Ratacire


E ceata si frig 
in metropola de beton.
Impunatoare structuri ce abia se disting
sfasie cerul. In jur e gol,
aici sunt singurul si strig lacom
sa fiu gasit, sa ma gasesc.
Dar raspunsul e ecou...
A plouat si totul pare sters
si ma ud alergand dupa o directie sau un sens.
Pare un cerc inchis de instrainarea tuturor:
aceeasi strada,
acelasi vid,
aceleasi vagi orizonturi spre care tind.
In spatele meu, o dara de sange.
Camasa mea nu era rosie...
Imi imaginez Marea Poarta
si ma inchin in genunchi
pentru lume, pentru credinta oarba
ce ne-a tinut candva legati,
dar la care s-a renuntat.
Nu stiu de ce nu ii vad pe ceilalti,
de ce imi vad doar propria ratacire,
propria ceata.
S-a evaporat o iubire.
Iubirea oamenilor.




joi, 31 ianuarie 2013

                                              Nuante




Acolo unde marea se uneste cu cerul
Se afla o insula parasita
Cu nisip alb, fin
Un soare mai timid
Si o luna mai trista.

Pe insula se afla o casa de paie.
Cu pat si perne pufoase,
Ferestre spre mare si soare indeptate.
La capatul lumii noastre
Visele devin realitate.

Pasarile migreaza mereu.
Inima le conduce spre pace
Cand vine rece gerul,
Asa si eu... am fugit cu o fata
Acolo unde marea se uneste cu cerul.