Închis
Fervoarea cailor alergând mă cutremură în şa.
Imaginea fetei ce îşi sărută păpuşa
Îmi revine mecanic în cursa cu vântul.
Să le spun să se oprească, dar care e cuvântul?
Copitele lor se afundă primejdios de adânc
Calul se sperie şi se înclină spre pământ
Mâinile mele trag de hăţuri cu vână
Şi aud strigătul fetei dincolo de lună.
Cerul tinde să se aşeze greoi peste câmpie
Pădurea din faţă se ridică greu ca după o beţie,
O apă aşteaptă undeva prin nori, presimt o furtună.
Simt o lacună, ca şi când ceva mi-a scăpat din mână.
Privesc doar înainte şi agăţ imaginea în cuier
Apoi opresc tot, mă aşez în iarbă şi încep să fluier
Caii au avut mereu măiestria graţiei infinite
În fuga după visele lor scurte conduse de instincte.
Aşa şi eu. Ceva îmi spune să alerg cu ei fără oprire.
Să ajung acolo unde voi scăpa de orice amintire.
Dar simt o atingere caldă pe obraz şi exclam
Sunt toţi acum o iluzie sau eu eram ? Eu eram ?
Trezeşte-mă copilă şi pupă-mă dulce
Orice vis, oricât de frumos, tot la tine mă duce.
