Maluri

 

 Mă întorc pe toate fețele căzute din copac

 în acorduri de secundare și zaruri

 Mă înghite apa ieșită la atac

 Mă înghite surditatea miilor de daruri

 

 îmi zâmbește strada cu blocuri lipsă

 (Să mă scuze că o tai prin mijloc)

 Mi se închid ochii – o eclipsă

 Trebuia să mă trăiesc liber sau deloc.

 

 Nu trebuia să mă nasc între vulturi

 Eu trebuia să îi cresc, apoi ne legam

 Să rupem cerul, să îl tragem de colțuri

 Trăind între el și pământ – bigam

 

 Trebuia să iau o mână de ploaie 

 înainte să pătez propria-mi amintire

 Mă transpun într-o lumină greoaie

 Să dispar frustrant după prima licărire

 

 Mi se derulează viața după cum bate vântul

 în paginile ce le las stinghere pe calea ferată

 în urma mea șuieră toamna și cântul
 Ce se termină cu a fost odată …

Fugar

 

 Am decriptat harta ce mă ține legat

 De partea asta a zborului animal.

 Din pas în pas ridic o palmă delegat

 De liniștea cartierului de cristal.

 

 Nu văzusem vântul punându-i botniță

 și nu mă părăsise niciuna dintre pene,

 Sticla mi-a oferit alura de bufniță

 și-am legat-o doliu la gât în lene.

 

 Lipesc buzele de idealuri în numele lor,  

 Ploaia - promisiuni scăpate la delir.

 Am stat o viață cu spatele la cor

 și de uitat voi uita oricum să mai respir.

 

 M-a întors globul pe toate părțile

 înainte să îi fi văzut cu totul.

 Mi-e frică să adorm, de zile,

 Contururile becurilor reci îmi inspiră saltul.

 

 Mi-au aruncat nopți pe pereți,

 Mi-au pus dimineți în pahar,

 Acum, după multele ceți 

 Să îi mai găsesc nu am habar.

 

 De-ar fi să plec

 Cine să mă strige ?