Vodoo
 

 Sunt fiul porților cu uși scobite

 Prin care trec ca adolescența.

 Am zâmbetul schițat neuniform

 De câte un zâmbet mai infantil

 Și mult mai nefiresc de cald

 

 Sunt fiul paturilor scufundate 

 Pe care plutesc alte perspective.

 Mă culc mereu lângă aceeași ureche

 Ce îmi ține loc de perete

 Și eu îi țin loc de inspirație.

 

 Sunt fiul anotimpului plâns

 Deasupra căruia atârnă o lamă rece.

 Străbat mări inventate

 Pe urmele unui picior imens

 Și nu imi voi alege părinții.