Amețeală estivală  

 E un neon atârnat de cer din care sar scântei

 Și valurile sparg nisipul de pe picioarele ei.

 

 Eu admir vântul și zgomotul apei ce clocotește încă

 De aici am văzut sirene toată ziua lângă acea stâncă.

 

 Doar ea a mai rămas acum acolo deși nu mai e soare

 Părul ei se lasă mângâiat de briză, pașii cotrobăie în mare.

 

 Mă ridic magnetizat și îmi arunc sufletul spre plajă

 Banca și sticla începută le las în urmă ca strajă.

 

 Ea pare liberă să se piardă în gânduri nelumești,

 Cu sandalele într-o mână trăiește povești.

 

 Eu calc pe scoici și tai apa ce de vis mă desparte  

 Sunt corabie redresată, ea un far ce mă abate.

 

 Se rotește natural și îmi întâmpină nedumerirea

 Mă ia de mână astral și îmi arată nemurirea.

 

 Apuc cu o mână noaptea și cu cealaltă marea

 Și ne aruncăm pe spate îmbrățișând exaltarea.

 

E vară…