marți, 29 iulie 2014

Palpabil

 
 Mă dor ochii și îmi miroase a vag
 Când se deschide ușa și sunt în brațe prins 
 De ce mă lași, donșoară , așa în prag
 Când vezi că sunt până la picioare nins ?
 
 Dacă tot mi-ai dat drumul
 Pot să te întreb cine ești tu?
 Simt că îmi pierd repede ritmul
 Și mânecile mele nu au vreun atu.
 
 Uau, ești frumoasă, recunosc
 Și ochii tăi căprui, așa tăciuni...
 Ce n-aș fi dat să te cunosc
 Dar eu nu cred în minuni.
 
 Ascultă, e întunecat în spate
 Mi-e frig și m-am rătăcit de zile
 Pe-un drum neumblat cu liniști sparte
 Până să ajung să văd luminile.
 
 Mă doare capul și nu îmi amintesc.
 Trăiesc agonia pierderii de mine
 Ai cumva o cameră să ațipesc
 Sau o podea dezgolită ? Ar fi tot bine .
 
 M-a tot îndopat cerul cu stele
 Și flămând m-am îndreptat încoace
 Nu-mi mai ajunge vântul din vele,
 Dar nici busola ce se tot întoarce.
 
 Te știu cumva din alte jucate piese ?
 Te-am visat cumva cu vreun regret ?
 Simt că ți-am expediat ore fără adrese
 Ce-acum mi se întorc în piept..
 
 Nu, să nu plângi. Sunt bine, doar obosit.
 Pe străini de ce-i săruți ? De ce mi-ești tristă ?
 De unde mă știi ? Eu nu mai am al meu nimic,
 Dar te-am gasit, dragă fată cu batistă.


marți, 15 iulie 2014

Hibrid

 
 Stăteai pe-o piatră suspendată
 Etalându-ți  anvergura aripilor avide
 Eu nu aveam ochi în noaptea aceea prost brodată
 Și voiam să plec, dar nu mă puteam decide
 
 Pe atunci nu mă pierdusem de filosofia copacului
 Și ținteam culmi până se rupea coarda arcului.
 Eram fidel pământului ce atent mă crescuse 
 Și mă apăra de cerul înfumurat ce tot căzuse.
 
 Dar tu, pasăre, zburai prea sus 
 Și să te ajung nu credeam că voi putea
 Pe atunci soarele nu înghițise noaptea
 Și mâinile mele nu ți s-ar fi supus
 
 Ne vedeam zilnic, eu- neștiutorul, tu- totul.
 Se clociseră pietrele pe care ne întâlnisem
 Dar nu ne topisem unul după altul
 Deși puteam să jur că clipeam în tandem.
 
 Ne alergam pe clepsidră
 Și nu știu cât timp a trecut sau pudră
 S-a împrăștiat pe cer
 Până să fii a mea sincer.
 
 Dar zilele nu mai erau, iar nopțile mureau
 Să ne vadă îmbrățișați cum suntem acum
 Consumându-ne în propriul fum.
 Tu să nu pleci, că eu stau.




duminică, 6 iulie 2014

Heliu

 
 Scutură-mi, vântule, umbra arsă 
 Când ploile nu sunt cele de acasă
 Iar pensula nu mai dăruiește roze.
 
 Am poftă de un veac în hamac
 Privind coroanele copacilor cum se desfac
 Într-o vară fără numele meu.
 
 În ora vișinelor scăpate în joacă
 Văd cea mai grațioasă escroacă  
 Furând tot ce nu am oferit.
 
 M-aș ridica lepădându-mi oasele de vechi
 Să alătur mâinile celeilalte perechi
 Tipărind pași pe iarba pudică.
 
 Aud « Nu te arunca c-ai să te spargi »   
 Dar sunt pentru noi timpi destul de largi
 Și îi vreau pe toți acum.
 
 Ea e frumoasă ca un măr nemușcat
 Eu, un actor recent demascat
 Ce nu și-a învățat replicile.
 
 Îmi privesc spatele în oglinda cerului
 Am auzit de iubiri în frigul gerului
 Și am preferat foamea în deșert
 
 N-am viață pentru scris,
 Dar vise cu toptanul gratis
 Le scriu pentru viață
 
 Voi scoate vântul din cuvânt pentru fiori
 Până-ntr-un timp de 4 flori.
 Fain șlagăr, aș fi vrut două.