Ambroziac

 

 Îți mestec vorbele din datină cu patimă 

 Ca martor ocular al hedonismului.

 Sughițăm nevrând râsete cu cratimă

 Tot ținând rezistențe curentului.

 

 Cel mai bun rai e cel pe care nu îl știi

 Îmi spunea vulpea dintre lei.

 Și am învățat cum să îți descui dinții

 Când ne trăgeam destinele pe lungile alei.

 

 Știam de la început că am ștampila pe limbă,

 Deși îmi arătai lacătele și cereai chei

 Tu aveai în urechi votul ce mă schimbă,

 Dar cel mai mare infern e cel pe care îl vrei.

 

 M-am legat cu ceară de ochii tăi căprui

 Sperând să nu mai scriu vreodată cenușiu

 Vreau ce vrei de la timp și să nu ne datorăm lui

 

 Dacă nu ne închidem ochii nu ne vom iubi târziu…