Notă finală
Îți aud clopoțeii
de pe buze mișcând
În spatele umbrei
ce te depășește
Îți smulg harmonic
colierul sperând
Să nu mai apuc
nimic din ce lipsește.
Degetele –
cârligele cu care mă sugrumam-
Îți atârnă de
rochia aruncată peste ce a rămas,
m-am rugat de
pietre să dea căldură, un dram,
înainte să-ți
renasc sângele într-un Pegas.
Acum te scufund în
apele de care te temeai ,
întorcând spatele,
cu paltonul punând punct.
în sunet spart de
sticle de vin și cești de ceai
Eliberez locul
celui căruia îți va fi defunct.
