Expansiv 

 Obișnuiesc să îmi șterg oglinda seara
 Când e prea aburită să se vadă o ceață.
 Atunci instinctul îmi spune să-mi rup gheara
 Și să visez la tine doar până dimineață.

 Îți dedic conștient de câteva luni poezia,
 Dar ori nu o cauți, ori ai sărit-o simplu.
 Ai privirea prea plină să-mi înghiți nebunia
 Și eu prea plin de tine ca să nu contemplu.

 Am un orgoliu ce o să mă ucidă încet
 Și mă trage de mână să caut alte ținte.
 Cu tine lângă, vocea mea e doar tacet
 Și nici măcar nu mi-e frică de cuvinte.

 Credeam că viața mi-e plină de flori gri
 Și am stors cu dorință toate zările.
 Dar acum ți le-aș face buchet în fiecare zi
 Pentru că la tine mi s-au ascuns culorile.

Vin mieii

 

 Bat toaca cu bețele de tobe,

 E timpul să ne regenerăm.

 Ridic paharul aruncând probe

 Peste viețile pe care le probăm.

 

 Văd cercuri construite din segmente,

 Dar sunt prea mici să li se vadă colțurile.

 Ne vorbesc demisec eminamente,

 Dar își dărâmă singure domurile.

 

 Atunci vin eu să le trag de unghiuri,

 Cu fața la obtuz, cu spatele la prea mult,

 Dar nu s-ar deschide nici pe dulciuri,

 Nici pe clanțe pentru ochiul cult.

 

 Profunzimea e singurul mormânt

 Și ce descoperi te omoară mereu.

 Știm toți că e greu să bați pământul,

 Dar pe el calc la fiecare puseu.

 

 Cineva zicea de vorba de duh

 Cum cântă ea la două minți.

 Și vântul mai cântă în văzduh,

 Dar nu ajunge la sfinți.

 

 Știu deja cum o să se termine.

 Gloata mea din spatele turmei

 Părăsind nucleul să se recombine.

 Doar puțini avem ochii ciumei.