Familiar 

 Orașul meu se teme de iarnă
 Cu asfalt ce oglindește golul moștenirii
 Într-un apus deschis a rană
 Ce ocupă locul amintirii.

 Sunt străzi tapițate în alb festiv
 Și urme aruncate la nimereală
 Copacii joacă rolul unui cuier nativ
 Încununat cu haine și beteală.

 Rătăcit cutreieră unii înfrigurați
 Fumegând a locomotivă în noapte
 Pe alb ei nu sunt pată, sunt doar pătați
 Sătui de vorbe și pasivi la fapte.

 Dar ne-am legat funde de frunte
 Și a dăruit fiecare cât putea
 Când ne-am deschis sufletele a punte
 Deși fiecare urmărește altă stea.

 E cald în cămine și liniște de ajun
 Sub brad cadouri și speranță
 La uși colindul cel comun
 În ochii copiilor, o balanță.

 Ne ciocnim zâmbetele a clopoței
 Și ne lăsăm pradă melodiei.
 De Crăciun.

Șocuri

 

 Când se lasă apa greu sub privirile noastre

 Ne închipuim povești lipicioase albastre,

 Ne învelim inimile cu mâini furate,

 Și închidem ploapele grijilor adunate.

 

 I-am văzut cântând la ore târzii pe Magheru

 Sub luminile decise să astâmpere ceru'

 Și mi-am frânt inima iar sub avalanșe

 Neavând cu cine să-mi pictez propriile planșe.

 

 Călătorim în timp prin mijlocul fiecăruia,

 Dar cumva mereu uităm ceea ce ne trebuia.

 Îmbrățișăm fără să iertăm dureri pe zi

 Țipând "La ce bun raiul ce îți răpește ochii ?".

 

 Mi-am împachetat piesele în cadoul ei,

 Dar s-au pierdut iar și închegat în clei .

 Data viitoare o voi lua de mâini încurajat

 De gândul că n-a reușit, dar a încercat.

 

 Dar e iarnă acum și pare că ți-e frig cu mine. 

 Ți-aș fi promis globuri și zâmbete să te aline.

 Eu sunt atât de învechit și sătul de mimă,

 Tu fără expresie și privirea-ți mă reprimă.

 

 E frig într-adevăr și fulgii nu contenesc să fugă.

 Copacii noștri tremură din frunze a slugă.

 O să încerc să îmi sap curând drumul spre casă

 Tras la sanie de dorul vocii tale care mă apasă.

Franje

 Ne-am întoarce vorbele la cusătură

 Și s-ar opri timpul, nu doar ceasul,

 Dacă am găsi rezolvări la cotitură,

 Dar regele ia dama, nu și asul.

 

 Purtăm un glob de aspirații în palmă

 De-a lungul străzilor maturate de copii,

 Dar atunci când ai vântul drept mamă

 Ce te mai îndeamnă să stai, să fii ?

 

 Las moștenire ochii mei ce știu de frică

 Cu ceva mai multă culoare în stângul.

 “Neclaritățile voastre nu mi-l mai clarifică

 Pe dreptul”, ziceam acuzativ, dar nu e cazul.

 

 Vă căutați de lucru în foile mele,

 Dar nu știți să le modelați cuvinte din piele.

 Trageți de idei ce o să se rupă curând

 Crezând că legea se aplică cruțând.

 

 Am trecut prin cârciumi scuturate de pământ,

 Prin palma iubitei și prin parfum

 Și am depus magistral jurământ.

 De când mă știu picioarele mi-au cerut un drum.

 

 Când iubirea se va scoate din joben

 Voi schimba orice pe un bilet de tren.