Beznă
 

 

 Îmi torn un deget de serotonină

 Din fotoliul îndreptat rigid spre geam.

 Mă rog de bec să mai dea lumină,

 Pentru că eu multă nu mai am.

 

 Atunci ea intră cu fumuri și parfum

 Concurând la cot cu cerul pastelat.

 Are pașii scoși din vreun album

 Și un farmec doar vag maturat.

 

 Se așează comod pe comodă

 Întrebând parșiv de telecomandă.

 Ridic privirea spre a-i fi odă

 Și ies să respir pe verandă.

 

 Dincolo e răcoarea de vară rătăcită

 Cu țânțari și frunze ieșite la vânat.

 De aici de sus e viața mai ferită

 Pentru nebunul din regat.

 

 Mă întorc spre focul ce s-a ridicat

 Și care îmi arde urmele decăzute.

 O prind de cap și îi sărut repetat

 Fruntea dezgolită și buzele pierdute.

 

 Mi-a mâncat iadurile toate

 De când m-am dăruit pe mine.

 O ador așa și fără doar și poate

 Starea asta de rău îmi face bine.

Cadril

 

 

 Nu am ales să zgârii table cu ochi sau zaruri

 De unde vin eu, tablele se încrucișează

 În flirturi deșuchiate prin desculțe baruri

 Unde poți oglindi în pahare fiecare stază.

 

 Citesc de pe pereți, dar și din palmă

 O sută de pagini sunt gata să adoarmă.

 Mă legăn cu cântul și prea aș ațipi vremelnic,

 În fața tablelor fi voi veșnic un nemernic.

 

 O prind pieziș și ne încâlcim degetele ritmic,

 Nu ajunge altceva pe obraji decât vreun alint

 Îi sărut fruntea și zic "Du-mă la apa cu întuneric,

 Cine mai crede cu adevărat în aur și argint ?"

 

 Uită-te atent, apa ne leagă fenomenal,

 Cu tine aș putea dispărea în plan secund.

 În funcție de tine îmi scriu semnul zodiacal,

 Pentru că doar tu îmi scoți of-ul din profund.

 

 Între atâtea table rescrise de presupuși artiști

 Îmi găsesc din când în când un colț auster

 Și vom putea călca pe ele în deplorabilele liniști

 În care îmi salți toracele cu al tău mister. 

  

Pacific
 

 Am cântat cândva cu pumnul plin de vorbe deșarte

 Când nu mă mai înțelegeam cu literele prost aranjate.

 Atunci m-am ridicat de pe nor și m-am descălțat de pași,

 Pentru că e criză și om rătăci prin frigider după urmași.

 

 Trenul tău ți-a sunat ocupat și îmi plângi în palmă.

 Răsufli înnodat și tropical exact ca o calmă.

 Îngenunchezi riguros și scuipi în singura goarnă...

 De ce visele toate prin ochi ni se răstoarnă ? 

 

 Privind intrinsec mă zguduie coperta lumii voastre,

 E paralelă cu apa din perspectiva noilor glastre.

 Degeaba parcăm incomod când închegăm balansul

 Dacă ne împiedicăm de alții și ne strică dansul.

 

 Mi-ați râs când am vrut să potrivesc becul în yală,

 Acum că am luminat cărări pare o ceartă conjugală .

 Beau un ceai la fiecare poezie, pentru că nu e nicio cură.

 Îmi răsucesc cravata și plec să pun ura în literatură.