Pauză de reflecție
 

 

 Sunt secunde care ne trag de mânecă

 Să ne sucim gâtul în roluri de impostor

 Am fost picurati pe irisul necunoscutului 

 Căutând grote în asfaltul lui Cuptor

 

 Sunt perne pe care ne tăiem urechile

 Pentru a îngenunchea lângă pietrele noastre

 Pentru a ne sufoca în atmosfera amniotică 

 Și a ne tot naște sub zări tot mai albastre

 

 Sunt tablouri în care m-am contorsionat din fascinație

 Sunt scaune care mi-au furat forma mâinilor 

 Sunt ferestre prin care am ieșit în lumile altora

 Sunt ochelari  cu care am țintuit acoperișul norilor

 

 Oricum ar fi, nu pleci niciodată cu mâna goală