Vals

Buona sera… Dulcea mea vara,

Te-am invocat  obsesiv in gand

De cand te-am vazut prima oara

Si inca esti un vis plapand.

Cuvintele tremura in calimara

Asteptand impulsul unui indragostit ,

Dar el e intimidat si zboara

Sa-si aseze inima intr-un loc ferit.

La mia vita… iarna, inghet, uitare,

Iar tu esti ciocarlia ce striga andante

Note din care izvoraste culoare.

imi inspiri ganduri agasante…

Glasul tau dezgolit in soapte

Aluneca precum vinul, naucitor.

Privirea si pasii tai, bellearte

Ma inconjoara ademenitor.

Insieme… Visul meu a prins suflare

Intr-o noapte cu muzica lenta.

Esti partenera mea din intamplare

Urmeaza-mi pasii, fii atenta.

O pirueta, te prind de mana,

Razi si te apropii periculos,

Deasupra luna stapana ne ingana

Imi prinzi gatul in palme, fin, gratios.

Uno impulso… Fac un pas in spate galant

Ma privesti ca niciodata. Tresar.

Unu, doi, trei, ne coordonam pedant

Si multimea ne inventeaza culoar.

Trecem prea usor, aproape plutind...

Melodia e surda, ritmul nu e pierdut,

Sfarsitul parca se apropie ticaind

Si un inevitabil sarut…

Un sogno… Zambetul aruncat fugitiv

Si o privire lasata prada misterului.

Mi-ai inscriptionat inima votiv

Iubita mea fata a cerului.

O chemare muta imi sta pe buze

un pas, te prind in brate repezit.

Ochii tai inlacrimati parca isi cauta scuze

Si eu te-am visat, si eu te-am dorit.

Si vis amari, ama.

                                        Ars poetica

Am sa tes maiastru panza

din cuvinte ce sugruma orice model, 

ce imprima sensul ca bruma pe frunza

toamnei ingalbenita fidel.

Am sa zgarii foaia ordonat in dezordine

lasand rana deshisa si cerneala sarind

in urma stiloului devorand cu beatitudine,

ghidand suflete sa viseze cu jind.

Am sa adun cenusa florilor

daruite din iubire oricui ma intelege

si in ea voi sadi lumina zorilor

pentru suflete vitrege.

Am sa caut zilnic ca Orfeu in abis

visand la Euridice a mea zambind rezonant,

fiecare litera scrisa e un catharsis,

fiecare vers o ploaie din neant.

Am sa pictez anii in rime

pe panza ce vibreaza atroce,

eliberand dorinta nascuta in mine 

de-a avea si-n scris o voce.

                                      Poezia noastra

Hai sa scriem o poezie

Cu lungi stofe, la nesfarsit,

In ritmul nostru, lent 

Ca soarele vara la asfintit.

Masura nu conteaza.

Dam frau liber imaginatiei, sa nu moara.

Pentru altii poate nu rimeaza,

Rima noastra e interioara.

Hai sa scriem despre noi.

Nu imi spune ca nu stii.

Eu acolo, tu aici,

Spune-mi ca-ti lipsesc si voi veni.

Avem de cautat o banca

Intr-un parc uitat de lume,

De plutind singuri in barca

Ascultand apele mute.

De gasit o melodie,

De cantat uitand de griji.

Sa iti zambesc, sa imi zambesti,

Sa nu uit, sa nu regreti.

Nu o sa plec asa cum am aparut.

Uite foaia si creionul...

Hai sa cream un inceput,

Noi avem ceva de scris:

Sa dam forma unui sarut

Sa dam viata unui vis.

                                           Inima mea

Inima bate necontrolat,

Vrea sa se elibereze.

Sunt insetat, derutat,

Cat o sa mai dureze?

Teoretic sunt obisnuit,

Practic sunt surprins mereu.

Sentimentele au biruit,

Ratiunea nu mai e, nu mai sunt eu.

Intre extaz si agonie 

Simt strigand in mine un vers.

Sunt nepregatit de calatorie

Cu ceva in lipsa si altceva-n exces.

Senzatia e extrema.

Sunt prea vulnerabil.

O fraza, un cuvant, mi-e teama...

Inteleg de ce transpir.

Zambetul rasare,

Caci o vad la brat cu mine, e soare.

Parfumul ei, trandafiri si noapte,

Ma zguduie, ma mangaie.

Simt ca zbor, dar trebuie sa merg

Si suferinta mea e acum placere.

Ea e aici si asteapta sa aleg.

Nu stiu sa sarut, dar inima mi-o cere...

                                         Las-o

Lasa ploaia sa cada,

Lasa sa spele totul in jur.

Sunt aici sa ii cad prada,

Sunt gata sa indur.

Simt tunetul puternic

Si frigul ma ingheata.

Frica de-a muri curand 

Ma seaca, seaca...

Tensiunea creste parca

Si inima intra in delir.

Un tremur ma zguduie

Ca valul pe barca

Si incerc sa respir.

Se apropie furtuna.

Astept asta de ceva vreme.

Stiam ca va urma, 

Doar ca nu asa devreme.

Fulgerul cade naprasnic, 

Astept o scapare numai.

Lumea se schimba dramatic

Si ma face sa simt ura-i.

Mai vreau doar ceva timp.

Tunetul revine sonor...

Incep sa rad, sa tip, sa m-agit.

Am ramas, voi fi, am fost om...

                                               Tacere

Negru.

Fosnete in jur prea des,

Soaptele se raspandesc

Si devine real.

Sunetul tulbure intriga, 

O apasare ce persista, 

Nimic nu mai exista.

Totul s-a denaturat...

Un sunet ce iese din tipar

Si fosnetul se opreste iar.

Acum sentimentul e derutant.

Liniste...

Tacerea atinge alte cote

Si un zgomot probabil ar ucide.

Nimeni sa vorbeasca in jur, 

Nimeni sa se agite.

Urechile tiuie frenetic,

Un strigat de ajutor e mut.

Disperarea s-a extins si gata.

In Paradis e liniste ca la-nceput.

                                           Veritas

E ceva pe strada beata

Ce m-asteapta sa ma pierd,

Sa uit sa mai cred

Ca viata a ramas un viciu.

Pentru mine i s-a dus deliciul

Si ma pierd in asteptari buimace

Pentru ca nu stiu cum se face

Ca am uitat cum era inainte.

Ca sufletul mi-e mai mereu ranit de cuvinte

Ce se vor a fi lovit fiinta,

Intregind suferinta

Prin care trece.

Iar raspunsul la intrebarea "de ce?"

Este "de ce nu?"

Pentru ca cel care conteaza 

Nu esti tu, este altul.

De aceea drumul meu

E prin strada asta beata,

Paralela cu cealalta

A visului meu natang...

                                       Ce par frumos ai

Ce par frumos ai...
Culoarea asfintitului.
Ai vreo legatura cu plecarea soarelui?
Se pare ca tu ai luat stralucirea lui...
Vreau sa il ating
Dar simt ca ne desparte o lume,
Eu iad, tu rai, eu vale, tu culme,
Ajuta-ma sa ating cerul...
Esti o binecuvantare si un blestem,
Ai aparut in viata mea precum
Un fulger intr-o lume insorita etern.
Ai creat dezordine,
Ai destabilizat simturile,
Mi-ai acaparat gandurile,
Mi-ai incolacit vorbele,de ce pe mine?
De ce m-ai ales din multime
Sa imi trimiti priviri incisive?
Ma visez ascultand pianul
Peste care se revarsa in ploaie
Parul tau,privirea ta,
Pentru tine va fi melodia!
Si va fi ultima.
Pentru ca vei lasa in urma doar parfum
Si amintiri si ochii pe care ii voi uita.
Dar parul, ah, parul...
Hm, Eva asa l-a convins pe Adam sa muste marul?  

                  

                                          Jale

Singur in noapte.

Doar vise si soapte.

Pe strazi damnate

E liniste...

Imi fac loc pe trotuar,

Ma intind sub felinar,

Miros de vara, ce bizar.

Un caine latra in departare...

Carciuma e vizavi.

E inchisa si asa va fi

Ca inima mea ranita in zi

Ce se reface peste noapte...

Ochii mei colinda zarea

Si-si infrunta lacrimarea.

Stelele si-au pierdut candoarea.

Rad de mine...

Tot ce s-ar fi putut

S-a destramat intr-un minut.

O iubire a ars pe rug...

M-am prabusit incet in chin tacut

Si cu un ultim efort

Am sa renunt la tot.

                                            Supraestimat

Cafeaua de dimineata e supraestimata

Si cearceafurile calde ce par mai pufoase

Si o scrisoare de dragoste inca nesaturata

Si o privire ce te cutremura pana in oase.

Pentru ca le-am pierdut din hazard

Cum norii isi pierd directia...

Dorinta mea nu e o viata de nomad,

Voi coti cand voi gasi intersectia

Dintre realitate si visele in care ma scald.

Cafeaua si-a pierdut aroma.

Cu inima s-a racit odata.

Acum proscris, iubit altadata.

Erai perfecta altadata, acum supraestimata.

                                         Bolnavi

A sunat ceasul pentru orasul asta

blestemat de boala ce ne-a invadat...

Usor, usor a ros suflete si casa

unde am trait e doar alt Zid al Plangerii ridicat.

In ea s-au pierdut sperantele si rugile toate,

In ea s-au spart fericirea si iluziile create.

A devenit paradis in destramare

Ca o iubire ce cunoaste lenta dezagregare.

Un suflet ce stie ca i-a venit randul sa rasara

Va cauta sa respire aer pana e sigur ca e seara, 

Ca nu va rata stelele.

Atunci va fi implinit...

Nu mai e mult. Vremea aceea a venit.

soarele isi trage dupa el razele la asfintit...

Praful se va ridica odata cu cei care au supravietuit

Lasand durerea si desertaciunea sa domine pamantul inrobit.

Furtuna se apropie. O simt.

Singuratatea e de mult un lucru obisnuit.

O sa mor singur, cu spiritu-mi tremurand de frig

Zambind bolnav, multumit...

A inceput sa picure sange

Si vantul suiera nisip printre blocuri.

Vad cerul si asta imi ajunge.

Ne meritam destinul...

O tuse seaca imi solicita muschiul cardiac

Si ochii mei inchisi se deschid treptat

Pentru ultimul spectacol.

O stea acolo!... pentru o secunda

Cerul senin se crapa intr-un fulger

Transpiratie pe fruntea mea asuda,

Vad un inger...

Ultimul val de durere...vine.

Ironic, am crezut mereu in bine.

Ma arunc sfarsit pe spate, dar o mana ma prinde

Nu trebuie sa ma uit sa stiu ca e el.

Credeam ca omul nu mai poate fi iertat...

                                      Ultima picatura

Voi muri inecat. 

Atatea ploi am indurat, 

Iar asta va fi ultima.

Am jurat.

Imi voi da suflarea in lipsa de soare, oxigen

Privind picurii ce ma ingroapa in tandem,

Ce cad precum degetele pe clape de pian

Raspandind in jur notele unui mars funerar.

Aud muzica mortii mele.

O aud scurgandu-se vioi.

Fiecare rafala e un alt val de durere,

Trece prin mine cruzimea acestei ploi.

Sangele meu se va amesteca cu apa

Si voi fi martorul altor morti.

Ma voi regenera,

Voi bantui Pamantul plictisit de toti.

Am regasit omul abia la final.

Voi fi apus aici. Rasarit pe lumea de apoi, oare?

In palma un zar, in fata un altar...

Sa fie soare!

                                     Pastel urban

Priveste-mi sufletul prin ochi

Precum privesti orasul noaptea.

Pierde-te in el de poti,

Lasa-ti zambetul sa-ti ghideze calea.

Un mic felinar la zeci de pasi.

In rest toate sunt ascunse.

Intunericul ma ascunde de falsi, 

De minciuni acre pe buze...

Un fior rece iti va urmari parfumul

Gonind strigoii rataciti in gand.

Stiu ca par si gri si intortocheat

Si nesigur si distrat.

Dar iti ador glasul plapand 

Si ochii visatori.

Si imi crapa inima plangand

Si m-a durut de-atatea ori...

Priveste din nou mai de aproape

Descopera-mi visele ruinate,

Sentimentele intinate, fericirile refuzate.

Hai sa le recladim in noaptea

ce in curand ne va acapara, 

Impotriva vantului ce fuge nebun,

Impotriva cerului ce cade cu ninsoarea,

Impotriva gropilor ce ne refuza un drum.

Tu tine-ma de mana.

Si nu mai parasi orasul sufletului meu in veci.

                                   Calator dincolo de viata

Calator pe pamant strain

Ma inec in propria necunoastere.

Cutreier pustiul dupa un mesaj divin,

Sterpul devine mlastina, muntii bariere.

In gura am un gust de nisip,

In gand speranta si miere.

E o lume inselatoare sub soarele ipocrit

Ochii cauta apa, sufletul adiere.

Talpile-mi sunt ranite de la drumul pietruit

Inca un pas, un tipat, cad.

Daca n-as fi deja, as crede c-am murit.

In genunchi ma rog sa rabd...

Un fulger imparte cerul sangeriu

Si zguduie dezolantul.

Sunt calator insingurat prin Purgatoriu

Definind agonizantul.

                          Cand dragostea e agonie

Cand dragostea e agonie

Ma chinuie si nu mai trece.

Fara "ea" nu-i bucurie.

Intrebarea e...  de ce?

De ce sufar ca nu ma stie

De ce incerc sa ma fac simtit

De ce vreau sa primul dintr-o mie

De ce simt ca norocul m-a ocolit?

De ce incerc totusi sa ma conving

De ce inca nu am uitat

De ce scopul nu mi-l ating

De ce inca dragostea nu m-a lasat?

De ce mi se intampla asa

De ce cred ca o face special

De ce nu ma pot supara pe ea

De ce se poarta cu mine teatral?

De ce mi-ar place fata

De ce as invita-o undeva

De ce nu alta

De ce nu a confirmat ceva?

De ce cred ca a aflat

De ce ma tine de mana

De ce ma priveste ciudat

De ce nu ma mai amana?

De ce mi se pare straniu

De ce tremur la intalnire

De ce nu-mi beau ceaiu'

De ce nu stiu ce inseamna iubire?

De ce ma ia de mana din nou

De ce inchide ochii

De ce gandu-mi e ecou

De ce m-am oprit...?

                                               Ratacire

E ceata si frig 

in metropola de beton.

Impunatoare structuri ce abia se disting

sfasie cerul. In jur e gol,

aici sunt singurul si strig lacom

sa fiu gasit, sa ma gasesc.

Dar raspunsul e ecou...

A plouat si totul pare sters

si ma ud alergand dupa o directie sau un sens.

Pare un cerc inchis de instrainarea tuturor:

aceeasi strada,

acelasi vid,

aceleasi vagi orizonturi spre care tind.

In spatele meu, o dara de sange.

Camasa mea nu era rosie...

Imi imaginez Marea Poarta

si ma inchin in genunchi

pentru lume, pentru credinta oarba

ce ne-a tinut candva legati,

dar la care s-a renuntat.

Nu stiu de ce nu ii vad pe ceilalti,

de ce imi vad doar propria ratacire,

propria ceata.

S-a evaporat o iubire.

Iubirea oamenilor.