Specific

 

 Munți demni tot păzesc

 Îngropate în stâncă –

 Chei fermecate.

 

 Brazii murmură

 Izvoarele șuieră –

 Cântecul dintâi.

 

 Oamenii urcă

 Norii așteaptă cuminți –

 Tot ei coboară.

Zoraliu

 

 E ironic cum stăteam lângă lac când ploua

 întins de cele două mâini ale mamei

 pe patul ierbos primitor și străin al unei copilării

 care de obicei se termina cu patul inundat

 și cu mine aruncat peste gratiile lui.

 

 E ironic cum norii prăfuiți își spuneau of-ul

 și erau mereu împinși în aglomerația de metrou

 ce se forma deodată pe drumul meu obișnuit

 spre soare, prin lac, prin inima cuiva, printr-un pasaj

 citit dintr-o carte împrumutată definitiv.

 

 Limbile ceasului meu, răsucite de oboseală și ani

 numărau stropii care umpleau lacul, gura și nările mele

 deși simțeam excesul, nu puteam să nu observ

 cum ploaia umplea golurile lăsate de toamnă acestui

 loc  care acum nu mai era al meu, ci un eu vărsat

 

 Limbile ceasului meu atârnau de mine și făceam pași 

 în ritmul secundarului neștiind dacă bălțile în care calc

 sunt lacul sau ploaia sau un gând  neanalizat suficient

 simțeam plămânii arzând moment în care aș fi dezbrăcat

 ploaia și aș fi golit lacul ca să văd ce se află dincolo.

 

 (E ironic cum limbile ceasului meu

 știau mereu)

Flabel

 

 Așteptând răspuns la privirile stridente

 te-am lăsat să mă urci pe castelul tău fragil

 de pe care s-au aruncat mulți alții în direcția vântului

 care i-a dus mai departe decât sperau

 așa departe că îi vedeai cum se îneacă în orizont

 

 Sunt nopți în care stăm singuri la înălțime

 și ai ochii dimineții după jumătate de ceașcă de cafea

 atunci mă întrebi dacă am putea coborî împreună

 fiindcă ți-e frică să nu cazi iar de aici

 ca în alte dăți când ai încercat să te prinzi de ceilalți (de iluzie)

 

 Eu îmi tot glorific poezia care mi-a devenit un amic trecător

 pe lângă care trec fără să tresar și fără să mă recunoască

 așa cum tu privești păsările de când ai simțit că nu mai zbori

 în momentele alea eu mă prefac în aripi și te aduc aici sus

 și te las să mă privești ca pe un tablou pe jumătate neînțeles

 

 Aștepți ploile așa cum așteptam eu un cuvânt

 cu dorința febrilă de a scăpa de povara castelului

 pe care l-am reconstruit în nopți precum asta

 îmi arăți marea învolburată cu toate degetele

 și zâmbesc liniștit în timp ce dărâm tot ce ne ținea în loc

 

Amărui

 

 Sunt nopți în care îmi zbor creierii pe pernă

 În așteptarea leacului perfect

 Sunt străzi pe care îmi tai picioarele 

 În oglinzi sparte și lăsate baltă ca să traversez lumi

 

 Câteodată mă spânzur de câte o stație de autobuz

 Pentru că durerea  trece mai repede

 Câteodată îmi las ochii în buzunarul iubitei

 Pentru că îmi place să mă las purtat

 

 Sunt lumini care mă sfâșie prin Centru

 În foamea întâlnirilor sub viscol

 Câteodată mă așez în cap toamna 

 Pentru că mereu e ceva să mă întoarcă pe dos

Desfăcut

 

 

 M-a găsit mijlocul șoselei în lumina nesigură

 A unui felinar solitar înfipt în asfalt a lingură

 Priviri peste umăr și peste gulerul strident 

 A unui pardesiu îmbrăcat aproape excedent

 

 Se stingeau lumini în geamuri cu fiecare pas făcut în față

 Ochiul meu nu vedea tot ce furase noaptea aceea hoață

 Treceau mașinile în șir și culorile reclamelor peste obraz

 Curgeau ca apa ploii pe un panou ce nu primește răgaz

 

 Întorsesem dreapta după hotel cum era planul

 Și se auzi un clinchet ca atunci când cade banul

 Răsucit de 90 de grade, priveam cu coada ochiului

 Pistolul ațintit de străinul negru din dreptul blocului

 

 Am sărit brusc după un colț spre supărarea lui

 Și îi auzeam pașii și poc-urile înfipte în liniște a cui

 Îmi amintesc că îl pierdusem într-o intersecție

 Știind că odată cu el s-a pierdut și urma de discreție.

 

 Urmând itinerariul serii am intrat în barul evocat pe un bilet

 Am ochit masa  ascunsă și m-am aruncat spre ea ca un stilet

 Luasem locul liber să comand un whiskey sec ca răsplată

 Până să fiu prins de brațul stâng cu un miros de ciocolată 

 

 Blondina nu privea decât înainte și vorbea prin eșarfă

 Nu știam atunci ce înseamnă, dar fusese livrată marfă

 Îmi alunecase tipa alt bilet în buzunar și ca să nu fiu tentat

Mi-am băut paharul cu sete și am ieșit din local cu un oftat

 

 Dincolo nimic nu se schimbase, nici luna nu arăta oboseală

 Am scos pachetul de țigări cu biletul primit sub dezmorțeală

 Am aprins scrisul și tutunul suflând fumul suspicios în spate 

 Apoi am tăiat strada rapid prin ceața rece înapoi spre realitate.  

Pauză de reflecție
 

 

 Sunt secunde care ne trag de mânecă

 Să ne sucim gâtul în roluri de impostor

 Am fost picurati pe irisul necunoscutului 

 Căutând grote în asfaltul lui Cuptor

 

 Sunt perne pe care ne tăiem urechile

 Pentru a îngenunchea lângă pietrele noastre

 Pentru a ne sufoca în atmosfera amniotică 

 Și a ne tot naște sub zări tot mai albastre

 

 Sunt tablouri în care m-am contorsionat din fascinație

 Sunt scaune care mi-au furat forma mâinilor 

 Sunt ferestre prin care am ieșit în lumile altora

 Sunt ochelari  cu care am țintuit acoperișul norilor

 

 Oricum ar fi, nu pleci niciodată cu mâna goală

  

Costul

 

 

 Flămândul din mine caută voci dezghețate

 Unii deschid uși și le închid înapoi

 Curiosul din mine se împiedică de finaluri

 Alții se apleacă să culeagă și se întind.

 

 Navigatorul din mine bea din cupele singuraticului

 Unii își sapă sufletul până la gol

 Vizionarul din mine caută stele în ochi

 Alții sunt propriul lor vas de cristal

 

 Surdul din mine aleargă după veselia copiilor

 Unii se leagă în coadă cu pietrele

 Omul din mine îmi dictează multe litere

 Alții vor să se numească scriitori

 

 Fiecare va primi ceva ce nu i se cuvine

 Și apoi se va opri.  

    

 Zorind

Mă trezește tramvaiul din somn

 Prin geamul crăpat și ochii sparți

 Nu-mi miroase a nimic răsturnat

 -Dimineți fără ness-

 

 Mă ridică providența, mă împinge uzanța

 Mă rostogolesc pe plaje și poteci de munte

 Și cad pe trotuare plouate de martie

 -Dimineți fără crez-

 

 Mă ciugulesc porumbei de plastic

 și mă mai uit strâmb la soare

 pentru că ne lasă să murim așteptând

 -Dimineți fără milă- 

  

Arcuire

 Sunt motivele scrise sub pleoape

 Nopți alungate de acasă

 Cămăși care nu au fost șifonate

 Cuvinte care nu s-au spus

 

 Sunt semnele vinovăției pe mâini

 Neliniștea unui val de cerneală

 Ceasuri ce nu mai au baterie

 Rujul ei pe degetul mare

 

 Sunt declarațiile semnate pe gât

 Amprente dentare fără adresă

 Dezacordul jugularei cu respirația          

 Un număr de taxi

 

 La picioare sticla căzută 

 Biletul la Loto

 Covorul decolorat

 Mândria.

Șlefuire

 

 Înghițim lumea din pahare de plastic

 Și pierdem monezi pe capace

 Lungim vorba la canapea dinastic

 Și dezlegăm limitele de pe carapace 

 

 Ne tragem păturile peste cap

 Și ne ștergem de stele nasul

 Cădem la pat albi ca Harap

 Să uităm că ne trece ceasul

 

 Ne adunăm de umeri pe șosele

 Mărșăluim asimetric cântând

 Alunecă decorațiile, gradele

 Și cumpărăm cer de la cei ce vând

 

 La final ne strângem palmele 

 Și ne frecăm strofele.

 Metonimic.

Notă finală

 

 Îți aud clopoțeii de pe buze mișcând

 În spatele umbrei ce te depășește

 Îți smulg harmonic colierul sperând

 Să nu mai apuc nimic din ce lipsește.

 

 Degetele – cârligele cu care mă sugrumam-

 Îți atârnă de rochia aruncată peste ce a rămas,

 m-am rugat de pietre să dea căldură, un dram,

 înainte să-ți renasc sângele într-un Pegas. 

 

 Acum te scufund în apele de care te temeai ,

 întorcând spatele, cu paltonul punând punct.

 în sunet spart de sticle de vin și cești de ceai

 Eliberez locul celui căruia îți va fi defunct.

Potecă

 

 Mă înnod ca o panglică pe drumul de piatră

 Mă urmăresc  ghinionul și câini care latră

 Nimic vecin cu spațiul, nimic între garduri

 Totul peste măsură, totul printre farduri.

 

 Stejarul - statuie răpusă de anotimpuri

 Acoperă urmele mele de mai multe tipuri

 Pădurea îmi ascute, foind, perspectiva

 Mișcarea ierbii îmi taie abuziv deriva.

 

 Mi-aș ceda locul din fața șoferului

 Pentru ora de somn de deasupra cerului

 Dar mă afund în drum și drumul tot stă

 Să-i ofer bucăți de dimineață castă

 

 Aș sacrifica mai mult,

 Dar de ce să complic iar lumea dintr-o coastă?