Apogeu

M-ai învățat să traversez deșertul 
În privirile pustii din miez de zi
Dădeai cu banul să-ți alegi starea
Stăteai pădure, voiai să găsesc cărarea
Aveai buzele încuiate
Urechile înfundate
Și brațele înnodate
Jurai că nu te mai întorci în cetate
Îmi cereai credință și integritate
Goleai pocale din răutate 

Am o carte în așteptare
Are o copertă cu litere de subsol
Și aere de skyscraper.
Mă trezesc adesea în mijlocul ei
Sub o lampă de la Ikea.
Am ales la un moment dat un titlu
Acum e la fel de șters ca tine.
E la fel de șters ca mine.
Mi-e scârbă și mi-e rușine.
Vedeam turnuri și lumini
Colindam străzi cu felinare aplecate
Mă pierdeam în ceața tinereții
Mă loveam de toți pereții
Zâmbeam și scriam și visam
Flirtam cu poeziile altora
Voiam să le fac ale mele
Dar poezia mea era o gheata subțire
Era o viață trăită într-un colț de cartier
Era o bere băută lângă bar
Era naufragiul lângă far
Era un calvar. 

Mă aruncam zar în fața giganților
Mă întorceam pe părțile preferate.
Acum mă închid că o carte